Indiferent daca ne aflam intr-o situatie fizica sau pshica , pentru a obtine un lucru, trebuie sa sacrificam ceva de minimum aceeasi valoare.Acesta este legea schimbului echivalent.
Daca vrem sa obtinem o pereche de blugi trebuie sa sacrificam bani.Pentru a obtine bani trebuie sa sacrificam timp (lucram).Daca dorim sa fim iubiti, respectati trebuie sa respectam si sa iubim.Dar deseori trebuie sa dam mai mult pentru a obtine un lucru ce nu merita asa multe.
Totul ce ne inconjoara din exterior si interior este chimie. Totul din jurul nostru este chimie, aerul este alcatuit in cea mai mare parte din azot (N), oxigen (O) si hidrogen (H).Pamantul este alcatuit din foarte multe elemente chimice, dar la fel si trupul uman este alcatuit din substante chimice.
Sentimentele, toate, sunt reactii chimice.Cand ne este frica apare o substanta , andrenalina in trupul nostru, astfel vom avea reflexe mai bune cand simtim frica.Deci peste tot este chimie.Asta inseamna ca peste tot este prezenta legea schimbului echivalent.
Pentru a primi ceva trebuie sa sacrificam ceva de minim aceeasi valoare.Astfel avem doua elemente :
- Tinta si
- Sacrificiul,
in care sacrificiul este tot timpul mai mare decat tinta.Tinta si sacrificiul pot fi pozitive sau negative, astfel in viata putem avea urmatoarele situatii :
Sacrificiu pozitiv tinta pozitiva, va avea ca si rezultat un lucru pozitiv.De exemplu sacrific lemn pentru a obtine hartie, clar sacrificiul este mai mare decat tinta.Sacrific mult lemn pentru a obtine putina hartie.
Sacrificiu pozitiv tinta negativa. Va avea ca si rezultat un lucru negativ.De exemplu fac o fapta buna si primesc amenda pentru acest lucru – ajut un batran sa treaca drumul si primesc amenda.
Sacrificiu negativ tinta pozitiva. Categoric va avea rezultat negativ.De exemplu bat pe cineva si sunt pedepsit conform faptei cu inchisoare.In acest caz tinta este mai mare decat sacrificiul.Nu exista situatie in care sacrificiul sa fie negativ, iar tinta pozitiva.Nu putem face un lucru negativ si sa primim unul pozitiv.
Mai exista o situatie in care lipseste sacrificiul.Tinta o sa fie tot timpul negativa.De exemplu cineva te loveste cu masina. Nu ai facut nimic dar primesti negativism.
In lume mai mult domina negativismul.Niciodata nu o sa existe pozitiv pur, doar mereu negativ pur.
Prin eliminarea tuturor sentimentelor fizice si psihice, anume : durere, frica,dependenta, independenta, iubire, dragoste, pofta, dorinta….si a tuturor celorlalte sentimente in mintea noastra va fi prezent doar pozitivul si avem posibilitatea de a incalca regula schimbului echivalent. Acest lucru insa este mult mai complicat decat pare.
De aceea artele martiale sunt mult mai complicate decat par, sunt putini cei care inteleg cu adevarat esenta lor.Putini sunt elevii care au inteles in profunzime aceasta arta si care isi trec din cand in cand prin minte codexul si se intreaba oare cate din acestea le-a inteles cu adevarat.
In artele martiale tinta este de a deveni cat mai bun, de-ati invinge limitele, atat pe plan fizic cat si pe plan psihic de aceea niciodata nu o sa reusesti fara sacrificiu.
Cat dureaza acest sacrificiu ? Cat dureaza drumul pe care-l parcurgi ?Foarte multi se opresc dupa primul esec, prima lupta pierduta in ring, nu si-au atins tinta (victoria), nici nu-si mai pun intrebarea, oare de ce ? Uite raspunsul : mai mult ca sigur sacrificiul a fost mult mai mic ca valoare decat tinta.
Dar care este tinta in artele martiale ? Asta trebuie fiecare practicant sa inteleaga, sa isi formeze un gand, gandul sa nasca dorintele, iar dorintele la randul lor faptele (sacrificiul).Pentra a ajunge “sus” trebuie sa-ti fixezi tinta “sus” si fara un sacrificiu mare nu vei ajunge niciodata la tinta dorita.
Desigur nu toti practicantii vor putea ajunge la acelasi nivel chiar daca isi fixeaza aceeasi tinta.Se pune intrebarea de ce? Pe scurt pentru ca nu avem acelasi (VIRF – a se intele, viteza, indemanare, rezistenta, forta).Primele doua (viteza si indemanarea) sunt native, care sunt foarte importante in toate stilurile de arte martiale, rezistenta si forta se mai pot dezvolta dar si aceste doua calitati mai usor la cei care au primele doua calitati native.De aceea drumul pentru toti chiar daca va fi acelasi tintele la care vom ajunge vor fi diferite.
Dar sa nu uitam de acest punct din codex : Drumul artelor martiale e ca si cum ne-am catara pe peretele unei prapastii, dar daca ne-am daruit viata pentru acest tel, s-o facem fara odihna.
Artele martiale de fapt sunt un mod de viata.La 60-70 de ani nu vei mai fi un campion al ringului dar vei putea fi un om sanatos, echilibrat fizic si psihic, cu dragoste pentru viata si pentru tot ce te inconjoara.De aceea merita sa mergi mai departe pe acest drum, daca poti, asa cum arata cartea caii si virtutii….
“Mintea este cel mai complex sistem care iti foloseste trecutul pentru prezent ca sa iti indeplinesti dorintele din viitor. El face totul sa fie asa cum este;Si daca mintea este folosita corect putem face si afla chiar si imposibilul”.